Instanța a respins contestația lui Nati Meir privind prelungirea arestării

Instanța a respins contestația lui Nati Meir privind prelungirea arestării
Curtea de Apel București a respins, joi, contestația lui Nati Meir în legătură cu prelungirea măsurii arestării sale preventive cu 15 zile, astfel că acesta va rămâne încarcerat până în 11 ianuarie.
Publicat: 16/02/2012, 10:04
Actualizat: 10/03/2012, 17:09

Curtea de Apel București a respins, joi, contestația lui NatiMeir în legătură cu prelungirea măsurii arestării sale preventivecu 15 zile, astfel că acesta va rămâne încarcerat până în 11ianuarie.

Curtea de Apel București a luat în discuție recursul lui NatiMeir împotriva deciziei prin care instanța inferioară i-a prelungitperioada de arestare cu 15 zile, dar și pe cel al procurorilor,nemulțumiți că măsura a fost prelungită cu 15 zile, nu cu 29 așacum ceruseră inițial.

Ambele recursuri au fost respinse.

În fața magistraților, Nati Meir a arătat că a făcut douădenunțuri penale, la DNA, unul împotriva senatorului Cătălin Voicuși celălalt împotriva fiului chestorului Bujor Florescu – adjunctal directorului general al DGIPI -, Răzvan Florescu.

Mediafax

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
O nouă eră de parteneriat între China și Rusia. Anunțul făcut de Xi Jinping și...
×